Concurenții de la America Express sunt puși de foarte multe ori în tot felul de situații. Astfel că, uneori, nu mai rezistă și dau frâu liber sentimentelor. În episodul de sâmbătă seara, 28 octombrie, a avut loc un moment dramatic. Iulia Albu a dat deoparte „armura” care i-a creat imaginea.
Concurenții de la America Express trec, de-a lungul competiției, prin tot felul de stări, de la bucurie și mândrie la nervi, tristețe sau emoție. De această dată, Iulia Albu a fost protagonista unui moment care a rupt inimile telespectatorilor. În urma unei experiențe pe care a trăit-o la emisiune, vedeta a făcut dezvăluiri din viașa ei personală. Amintirile au făcut-o să bufnească în plâns.
În episodul din data de 28 octombrie al emisiunii America Express, a avut loc un moment dramatic. Iulia Albu a renunțat la „armura” care i-a creat imaginea și a făcut dezvăluiri emoționante. Vedeta și iubitul ei, Mike, au găsit cazare la o femeie care era mamă singură. Concurenta de la Antena 1 și-a adus aminte de vremea în care și-a crescut fetița, fără ajutor. Aceasta a povestit cu lacrimi în ochi despre experiența grea pe care a trăit-o.
„Am trecut prin asta și știu cât este de greu și mai știu ce înseamnă asta pentru un copil. E foarte greu să fii mama singură, să lupți pentru copilul tău. Am tot respectul pentru femeile care fac asta.
Sunt momente în care sunt și eu om. Este normal să plângi când te emoționează ceva. Nu doresc nimănui să treacă prin asta.”, a spus Iulia Albu, în cadrul emisiunii America Express.
Atunci când și-a văzut partenera în această stare, Mike a îmbrățișat-o și a încercat să o împace. Pentru moment, Iulia Albu a arătat că în spatele femeii dure de pe micile ecrane, există un om sensibil, care uneori mai și plânge.
Iulia Albu a intrat în competiție alături de iubitul ei, Mike. În timpul filmărilor, între cei doi au existat foarte multe certuri. La un moment dat, bărbatul chiar a început să țipe și să înjure ca la ușa cortului. Clipele tensionate din America Express au avut și consecințe pentru că la întoarcere, cuplul și-a spus „adio”.
„Noi eram aproape despărțiți înainte de a pleca. Pe perioada America Express, au intrat dracii în el. Dar după i-au ieșit. După ce ne-am întors, am fost despărțiți o lună jumătate. Au fost mai multe motive, iar participarea la show a fost mult prea mult pentru noi.”, a declarat Iulia Albu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Până la urmă, Iulia și Mike și-au dat seama că nu pot sta unul fără celălalt și au decis să îngroape securea războiului. Vedeta ne-a dezvăluit motivul pentru care a hotărât să îi mai dea o șansă iubitului său.
„Acum suntem bine. Pentru că ne iubim foarte mult și ne-am dat seama că nu putem trăi unul fără celălalt. Dar atunci nu mai mergea. Eu m-am întors foarte supărată. Pentru că m-a făcut să mă simt prost. Am locuit apoi fiecare în altă casă, complet separați. Ceea ce se întâmplă în multe cupluri.
Nu a fost agresiv fizic, ci doar verbal. Altfel nu mai acceptam să ne împăcăm. Eu sunt o persoană perfecționistă și-mi doresc să fac lucrurile foarte bine. El e foarte repezit. Din grija de a nu avea un eșec, când vede că lucrurile merg prost, nu are întotdeauna metoda potrivită pentru a le face să meargă bine. Dar așa suntem noi, un cuplu adevărat, autentic. Care nu am jucat teatru, ca alții, doar de dragul audienții.”, a adăugat concurenta de la America Express.